Creşterea salariului minim pe economie

Alegerile parlamentare desfășurate în luna decembrie a anului trecut au condus la schimbarea regimului politic din România. Ca urmare, noua guvernare a decis să-şi pună în practică câteva dintre ideile expuse în campania electorală. Iată că începând cu data de 1 februarie 2017 are loc creşterea salariului minim brut pe economie cu 200 de lei, de la 1250 lei cât era până la sfârşitul lunii ianuarie şi până la suma de 1450 lei. Impactul pe care îl va avea această măsură asupra veniturilor persoanelor angajate se referă atât la creşterea veniturilor
cât şi la un mai bun impact în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei (gradul de declarare a veniturilor de către angajatorii care aveau până acum angajată forţă de muncă la negru va fi în creştere). În plus, creşterea salariului se doreşte a fi nu doar o măsură politică şi socială, ci şi o măsură economică care să determine angajatorii să declare în mod corect sumele pe care le plătesc angajaţilor.

Se anunţă mărire de salarii la bugetari din 2017

Din anul 2017 se anunță o mărire de salarii la bugetari. Procentul este destul de mare deoarece vorbim de o creştere de 30% . Bineînțeles că acest procent nu se aplică tuturor, salariile bugetarilor din învățământ fiind majorate doar cu 15%. Ideea este în mare parte bună, având în vedere că în România, în special în sănătate și educație, salariile pot fi numite cu indulgență nesatisfăcătoare. Bineînțeles că în cadrul acestei legi de mărire de salarii la bugetari sunt și câteva exagerări. De exemplu salariile unor contabili se pot modifica cu până la 60%. Foarte multe comentarii din punctul meu de vedere nu pot face, dar în mare parte sunt de acord că în anumite domenii era nevoie de salarii puțin mai mari. Bineînțeles că este nevoie de multe alte măriri și investiții pentru a putea vorbi de o economie ca într-o țară decentă, dar poate că mai devreme sau mai târziu o să începem să și facem ceva, nu doar să sperăm.

Noile modele Dacia Logan şi Sandero vor fi lansate

Deşi de-a lungul istoriei sale automobilistice România s-a prezentat cu câteva mărci de succes alături de celebra Dacie (este vorba despre Aro sau camioanele Dac şi Roman), iată că, astăzi, datorită preluării facilităţilor româneşti de către producătorul francez Groupe Renault, doar străvechea marcă Dacia mai rezistă pe piața auto. Însă, o face atât de bine, încât două dintre modelele sale de succes, Logan şi Sandero, s-au lansat cu versiunea îmbunătăţită în această toamnă. Despre ce este vorba la noile modele de la Dacia? Acestea prezintă un facelift la interior, care le conferă un design mult mai atrăgător şi plăcut ochiului. Panoul de bord are un nou design, în timp ce fantele de aer au fost stilizate. Luminile LED au fost şi ele îmbunătăţite, apropiindu-se de nivelul calitativ al modelelor concurenţei. Desigur, datorită acestor îmbunătăţiri, noile modele vor putea concura de la egal la egal cu principalii competitori din această industrie şi vor promova cu mândrie în întreaga lume renumele producătorului de la Piteşti.

OLX versus Okazii versus Tocmai – La ce să fim atenţi?

OLX.ro a înglobat serviciul online Tocmai.ro şi a rezultat un parteneriat care a propulsat noul produs direct pe prima poziţie a platformelor online de servicii din România. Cum era de aşteptat, competitorii din diferite nişe, aşa cum este platforma online Okazii.ro, axată pe promovarea de chilipiruri şi Imobiliare.ro, axată pe servicii de natură imobiliară încearcă să reducă efectele acestei fuziuni şi să-şi menţină, dacă nu să-şi crească numărul de clienţi. Însă, aşa cum se spune, avantajul este al clientului, care se poate bucura acum de servicii de calitate superioară şi are numai de câştigat din această “luptă” pentru supremaţie. Însă, atunci când facem cumpărături online trebuie să fim atenţi la foarte multe aspecte: platforma de pe care ne facem cumpărăturile trebuie să ofere un nivel extraordinar de securitate şi siguranţă, în special în zona datelor personale şi a utilizării cardului bancar, dar şi să prezinte anumite avantaje, cum ar fi oferirea posibilităţii verificării pachetului atunci când ajunge la destinaţie, garantarea serviciilor oferite şi rambursarea sumei în cazul în care intervin pagube din vina lor exclusivă. Aceste reguli se aplică în cazul tuturor platformelor online de pe care efectuăm sesiuni de shopping, aşa că, întotdeauna este bine să fim foarte atenţi!

stockvault-woman-using-computer115011-768x300

OLX versus Okazii versus Tocmai – La ce să fim atenţi?

<p>OLX.ro a înglobat serviciul online Tocmai.ro şi a rezultat un parteneriat care a propulsat noul produs direct pe prima poziţie a platformelor online de servicii din România. Cum era de aşteptat, competitorii din diferite nişe, aşa cum este platforma online Okazii.ro, axată pe promovarea de chilipiruri şi Imobiliare.ro, axată pe servicii de natură imobiliară încearcă să reducă efectele acestei fuziuni şi să-şi menţină, dacă nu să-şi crească numărul de clienţi. Însă, aşa cum se spune, avantajul este al clientului, care se poate bucura acum de servicii de calitate superioară şi are numai de câştigat din această “luptă” pentru supremaţie. Însă, atunci când facem <a href=”http://raspunsuri.destepti.ro/ce-masuri-luati-sa-nu-primiti-teapa-de-pe-okazii-ro-olx-ro-sau-tocmai-ro.html”>cumpărături online</a> trebuie să fim atenţi la foarte multe aspecte: platforma de pe care ne facem cumpărăturile trebuie să ofere un nivel extraordinar de securitate şi siguranţă, în special în zona datelor personale şi a utilizării cardului bancar, dar şi să prezinte anumite avantaje, cum ar fi oferirea posibilităţii verificării pachetului atunci când ajunge la destinaţie, garantarea serviciilor oferite şi rambursarea sumei în cazul în care intervin pagube din vina lor exclusivă. Aceste reguli se aplică în cazul tuturor platformelor online de pe care efectuăm sesiuni de shopping, aşa că, întotdeauna este bine să fim foarte atenţi!</p>
<img src=”https://pixabay.com/static/uploads/photo/2016/08/14/16/48/internet-1593358_960_720.jpg&#8221; alt=”Atenţi cumpărături online”/>

Jocuri online – cine câștigă?

Jocuri online MMORPG

În ultimii zece ani, pentru români a devenit un trend să câștige bani online prin participarea la diferite jocuri online, ca jucători profesioniști. Nu este ușor să ai parte de un câştig online, în special din punct de vedere financiar, însă, ca în orice activitate, cu suficientă dedicare, poți câștiga și din această activitate.

Sunt tineri care se joacă pe computer toată ziua, fie jocuri de noroc, fie în cadrul jocurilor de tip MMORPG (joc de rol multiplayer online, în masă). În cazul ultimului tip de joc, sunt mulți tineri din țări dezvoltate cărora le face plăcere să participe la campanii, însă nu își doresc să își petreacă tot timpul zilei dezvoltând personajele și adunând resurse pentru achiziționarea de diferite avantaje în joc. Le e mai simplu să cumpere personaje gata dezvoltate de la tineri români care petrec ore în șir pentru echiparea și creșterea acelor personaje și pe care îi interesează mai degrabă banii decât jocul în sine.

Însă știm cu toții că singurii care câștigă cu adevărat sunt dezvoltatorii jocurilor care au creat lumile virtuale în care tinerii, inclusiv tineri angajați, își aruncă salariile sau alocațiile de la părinți pentru a petrece câteva minute sau ore pe zi într-o lume virtuală în care au nenumărate calități. Partea bună e că, în timp ce mimează acele calități virtuale, își formează altele care îi ajută în viață, în mediul offline.

Site-uri de socializare – pro și contra

Site-uri de socializare, pro și contra

În ultimul timp sunt tot mai multe site-uri de socializare care oferă diferite servicii, de la posibilitatea de a trimite scurte mesaje și până la aceea de a salva diferite imagini, postări. Multe dintre acestea sunt chiar folosite cu succes pentru a promova afaceri personale, ba chiar îți poți vinde produsele pe ele. Însă chiar dacă aceste site-uri de socializare oferă multe avantaje, sunt câteva minusuri care merită luate în considerare. Dar haideți să vedem prima dată câteva avantaje ale acestor rețele de socializare. De exemplu îmi place la nebunie site-ul Pinterest pentru că e o sursă inepuizabilă de idei pentru orice fel de afacere, hobby sau meșteșug. Eu personal am găsit nenumărate idei pentru hobby-ul meu, croșetul. Facebook are avantajul diferitelor grupuri unde poți schimba idei, opinii, poți cere sfaturi sau îți poți vinde produsele noi sau pe care nu le mai folosești într-un timp foarte scurt. Pe Twitter aflu cel mai repede cele mai noi știri. Însă trebuie să pomenesc și de dezavantaje. De exemplu, Facebook poate fi extrem de periculos, mai ales pentru tinerii creduli care își divulgă datele personale sau chiar își dau întâlnire cu indivizi care își ascund adevărata identitate. Un alt minus este mulțimea de reclame care a inundat rețeaua Facebook, să nu mai vorbim de materialele pe care eu le consider spam, dintre care cu greu mai poți alege postările personale ale prietenilor. Tot spam întâlnesc la tot pasul și pe Twitter, tweeturi care nu mă interesează deloc, dar care îmi inundă contul de email. Tu ce părere ai? Care e rețeaua ta de socializare preferată?

Web development

Web Development

Trăim într-o lume în care onlineul, lumea internetului este la puterea. De asemena mediul online s-a transformat într-un loc perfect pentru afaceri de toate felurile.

O afacere extrem de profitabilă constă în creeare de site-uri. Bineînțeles că trebuie să cunoașteți foarte bine limbajele de programare deoarece în nicio afacere nu veți avea succes fără cunoștințele necesare, dar profitul este uriaș. Orice firmă care se respectă își promovează afacerea și în mediul online deoarece este cea mai bună metodă de a-și face reclamă.

Există de asemenea multe firme care nu au încă un site. Afacerea ta va consta în creare de site-uri pentru acele firme contra cost bineînțeles. La început va fi mai greu sa realizați un site original, dar cu timpul vă veți obișnui, iar jobul se va transforma într-o plăcere.

În caz că veți ajunge să aveți prea multe comenzi și nu faceți față puteți să colaborați cu persoane cu același interes. Vă va ajuta foarte mult, iar cu timpul veți deține o adevărată firmă online.

Nu este deloc ușor să debutați în acest domeniu, dar odată ce afacerea este pusă pe roate și întreținută, ușor-ușor se va transforma într-o adevărată mină de aur atât pentru fondator cât și pentru parteneri.

 

Ce trebuie să știi înainte de a lua un împrumut rapid?

Nu o dată mi s-a întâmplat să am nevoie urgentă de bani și să nu am la cine să apelez. Cred că se întâmplă acest lucru cu fiecare dintre noi. În asemenea cazuri cel mai simplu mod de a ieși din impas este să apelăm la instituțiile financiare nebancare care ne pot împrumuta în doar câteva ore.

credit rapid

 

Dar înainte de a ne încumeta să cumpărăm acel ceva ce ne trebuie atât de urgent, ar fi bine să știm câteva lucruri:

  1. Află cât de repede vei primi acel credit rapid. Cele mai multe firme nebancare acordă creditele în maxim 48 de ore, însă dacă nu ai atâta timp la dispoziție, află care este cea mai rapidă instituție. O poți face și prin internet.
  2. Îți vei permite să plătești ratele? Unele firme prelungesc plata ratelor pentru a încasa cât mai multă dobândă. Asigură-te că numărul ratelor nu se extinde pe o perioadă prea lungă și că plata acestora nu se va suprapune cu alte plăți pe care le-ai planificat. Avantajul acestor credite rapide este că se acordă sume mici pe perioade scurte, deci poți scăpa de datorii în doar câteva luni.
  3. Ai documentele necesare? Înainte de a porni spre institutul de credit, asigură-te că ai la tine adeverința de venit și buletinul, pentru a te scuti de un drum în plus și câteva ore pierdute.
  4. Află despre toate modalitățile de plată a ratelor. Unele firme acordă creditul acasă sau prin internet, fără a fi nevoie să mai ieși din casă, iar plata ratelor se face în același fel. Află însă dacă nu va fi nevoie să plătești comision pentru aceste opțiuni.
  5. Care este suma finală pe care trebuie să o restitui? Aici trebuie să socotești nu doar dobânda, ci și toate comisioanele și eventualele costuri suplimentare. Folosește în acest scop calculatoarele de credit ale acestor firme. Te vei scuti de surprizele neplăcute.

Fii propriu tău șef în mediul online

bani online

Internetul crește pe zi ce trece ca număr de vizitatori, iar afacerile în mediul online cresc odată cu el și devin din ce în ce mai profitabile, unele chiar mai profitabile ca cele pe plan fizic. Să vedem câteva afaceri care deși necesită mai multă muncă în opinia mea sunt cele mai profitabile:

Creează site-uri și vinde-le – Pentru a face acest lucru trebuie să cunoști câteva limbaje de programare pe care le poți învăța și online dacă ești ambițios bineînțeles deoarece acestea nu se învață într-o zi. După ce le stăpânești bine poți începe această afacere. Creează site-uri care să arate bine, iar după le poți vinde. O modalitate ar fi să le postezi pe un site de licitații pentru a vedea cine oferă mai mult. De multe ori poți primi mai mult decât te aștepți pe el.

Vinde-ți creațiile – Poate ești o persoană care ști să lucreze foarte bine în programele de al adobe(photoshop, after effects, ilustrator etc.), în special în cele cu care creezi. Ei bine, dacă da, află că sunt site-uri unde îți poți vinde creațiile. Poți vinde logo-uri, bannere, animații. Poți de asemena să primești comenzi pentru a crea diverse reclame, postere etc.

Blogging-ul – Printre toate acestea și blogging-ul mi se pare o afacere destul de profitabilă, dar care necesită destul de mult timp pentru a aduce profituri serioase. Dacă ai talent la scris și o imaginați bogată poți să-ți deschizi un blog. Dacă nu ai cunoștințe de programare și nici fonduri pentru un site propriu poți începe cu unul gratuit pe platformale blogging.com sau wordpress.com. Cel mai important este să ști să-l promovezi deoarece vizitatorii îți aduc profit.